Dosarul Microsoft III: angajați ai gigantului tech, în urmărire penală
Procurorii DNA au dispus începerea unei anchete în Dosarul Microsoft III, fiind puse sub acuzare mai multe persoane, printre care se numără și Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Măsura de urmărire penală a fost dispusă asupra mai multor angajați din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (precum Andrei Săvulescu, fostul director al direcției pentru politici și programe în domeniul societății informaționale, și consilierul asistent Ion Adrian Stănescu), dar și a fostului director al Microsoft România SRL, Călin Tatomir, precum și a oamenilor de afaceri Claudiu Florică și Dinu Pescariu. Aceste acuzații sunt îndreptate spre cele cinci persoane amintite pentru abuzul în serviciu, instigare la abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, conform adevărul.ro.
Dosarul Microsoft III: cum a decurs afacerea care a atras urmărirea penală a inculpaților
DNA explică, printr-un comunicat de presă, pas cu pas, ceea ce s-a petrecut. Totul a început în luna aprilie a anului 2009, când expira contractul comercial de închiriere licențe Microsoft.
Ca urmare a acestui fapt, Sandu Gabriel, cel care ocupa atunci postul de ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, a decis încheierea unui nou contract de închiriere licențe Microsoft, care nu se putea realiza decât în urma unei licitații publice, după cum precizează condițiile OUG 34/2006, privind achizițiile publice.
În acest context, inculpații Dinu Pescariu și Claudiu Florică, care sunt cei care dețineau de drept societatea D.CON.NET AG, au luat legătura cu ministrul Sandu Gabriel pentru a-și asigura spatele și a fi favorizați în câștigarea licenței publice și i-au plătit acestuia, în acest scop, o sumă de 2.196.035 de euro. Ca urmare, ministrul Sandu Gabriel a tras sforile necesare pentru ca societatea deținută de cei doi să câștige licitația- a impus condiții restrictive și nejustificate pentru participarea la licitația organizată de MCSI, condiții care puteau fi respectate doar de D.CON. NET AG (în calitate de lider al unei asocieri din pare făcea parte şi firma Dim Soft SRL). Spre exemplu, conform condițiilor, la licitație puteau participa doar firme care avuseseră contracte de un anumit tip și de o anumită valoare și care să fi fost încheiate în România.
De asemenea, datele deținute de DNA sugerează că pe lângă aceste modificări nejustificate, Sandu Gabriel le-ar fi transmis celor care dețineau societatea sus menționată care vor fi aceste condiții restrictive pe care trebuie să le respecte. Astfel, documentația aferentă a fost deschisă, întocmită și avizată de funcționarii din cadrul MCSI, adică de Stănescu Ion Adrian și Săvulescu Andrei (alți doi inculpați care sunt urmăriți penal).
De ce este acuzat șeful Microsoft România
Tatomir Călin, care era, în acel moment, directorul general al Microsoft România, s-a implicat pentru a favoriza societatea D.CON.NET AG în câștigarea licitației. Acesta a contribuit și la stabilirea acelor condiții restrictive pe care să le îndeplinească doar această firmă. În plus, Tatomir Călin este acuzat și pentru că a ignorat cu bună credință să transmită informațiile relevante despre licitație a unui alt posibil participant.
După ce societatea D.CON.NET AG a câștigat licitația publică, s-a încheiat contractul între părți (adică între societatea în cauză și MCSI). Ca urmare, ministerul trebuia să plătească o sumă de 90.182.344,76 de euro, care era valoarea totală a contractului.
Problema este că furnizorul de licențe a facturat către SC DIM SOFT SRL, membră a asocierii care a câștigat licitația, doar 38.786.000 euro, iar acești bani reprezentau prețul licențelor cu discount, reducere aplicată în considerarea MCSI. Liderul asocierii, D.Con-Net AG, a refacturat însă către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale suma de 90.182.344,76 euro.
Astfel, prejudiciul reținut este în valoare de 51.396.344,76 de euro, aceasta reprezentând diferența dintre suma plătită de MCSI și cea care a fost facturată de furnizorul de licențe către SC DIM SOFT SRL. Totodată, a fost creat un folos necuvenit în favoarea D.CON.NET AG.